Cookie: Pagina noastra foloseste cookie-uri. Citeste mai mult despre politica de cookie-uri. Inchide
.
Ai ales să comanzi dintr-o nouă Broșură, dar nu s-au produs modificări în comanda ta
Produsele au fost actualizate conform Broșurii din care ai ales să comanzi

Primerul - Ce este si de ce ai nevoie de unul?

Primerul este, probabil, cel mai important produs cosmetic pe care il poti folosi, care ajuta atat la realizarea machiajului, cat mai ales la mentinerea acestuia pentru o perioada cat mai lunga, pe durata zilei.

Primerul este cel care asigura o aderenta excelenta a celorlalte produse cosmetice pe care le folosesti pentru a scoate in evidenta trasaturile fetei tale. Desi este deseori ignorat, primerul este cel care te va ajuta sa arati impecabil pentru ore la rand. 

La fel ca si in cazul altor produse cosmetice, aplicarea in exces a primerului nu iti va asigura o stabilitate mai mare a machiajului, chiar daca ai putea fi tentata sa faci asta, ba chiar din contra. Fondul de ten va „aluneca” mai usor de pe tenul tau, iar fardul e posibil sa se stranga inestetic pe pleoape daca folosesti prea mult primer. O cantitate mica de primer, de dimensiunea unei stafide, este suficienta pentru ca tu sa arati excelent pentru cat mai mult timp. 

Dar te invitam sa afli mai multe despre primer si care sunt secretele unui machiaj perfect de la Roxana Minea, make-up artist Avon Romania, dintr-un interviu exclusiv.

Ce spun specialistii Avon despre primer?

                                                         

Daca ar fi sa ceri parerea unui specialist beauty in legatura cu felul in care poti realiza un machiaj perfect prin definitie, atunci ar trebui sa stai de vorba cel putin o data cu Roxana Minea. Pasionata peste masura de aceasta arta, Roxana este dedicata profesiei sale, fiind o perfectionista desavarsita. Fiica unui medic dermatolog, Roxana stie ca cel mai important aspect intr-un machiaj reusit este tenul bine ingrijit. Cu alte cuvinte, inainte de a incepe propriu-zis aplicarea machiajului, cel mai important lucru este sa ai o rutina de curatare a fetei bine impamantenita, iar pielea sa fie cu adevarat pregatita sa imbratiseze produsele cosmetice cu care o vei desfata. 

Desigur, imediat dupa o curatare temeinica a tenului urmeaza aplicarea primerului, care are rolul unei temelii, practic o baza pentru machiaj.

Ce înseamnă un primer și ce rol are? 

Roxana Minea: Primerele au rolul de a prelungi rezistenta machiajului tenului, ochilor sau buzelor, pregatind suprafata acestora pentru o mai buna aderenta a produselor.

Care este diferenta intre primer pentru ten – ochi – buze?

Roxana Minea: Primerele pentru ten pot fi: pentru ten gras si mixt, pentru ten normal si uscat, pentru neutralizarea nuantei sau pentru a oferi luminozitate tenului tern. Acestea se aplica dupa crema hidratanta, la o distanta de minimum 15 minute si inainte de aplicarea fondului de ten.

Primerele pentru tenul mixt si gras au rolul de a uniformiza aspectul liniilor fine si de a minimiza aspectul porilor, având un efect de blurare si netezire al acestora. Totodata, acestea mentin aspectul mat al tenului, prin diminuarea secretiei de sebum.

In cazul tenului uscat, putem folosi un primer care va hidrata si ne va ajuta sa aplicam produsele cremoase, fara sa scoatem in evidenta zonele uscate si deshidratate.

Primerele pentru ochi au rolul de a netezi suprafata pleopei mobile, de a prelungi rezistenta machiajului, fara ca acesta sa se strânga in pliuri si de a intensifica nuantele fardurilor de ploape.

Primerele pentru tenul mixt si gras

Daca ai tenul gras, probabil stii deja ca pielea fetei tale are continuu tendinta de ingrasare, caracterizata in principal prin pori dilatati si sebum in exces, care, de cele mai multe ori, iti da batai de cap. Zona T a fetei tale, reprezentata de barbie, nas si centrul fruntii, are mai tot timpul un aspect lucios. Printre problemele cu care te-ai putea confrunta, in acest context, este oxidarea mai rapida a fondului de ten. Ai putea rezolva aceasta situatie intr-un mod simplu, mai exact prin folosirea unui primer cu silicon, care iti va uniformiza tenul si va minimiza aspectul porilor mariti, oferindu-ti un finish mat.

Primerele pentru ochi

Asemanator cu primerul pentru fata, dar creat special pentru aceasta zona, primerul pentru ochi este perfect pentru pleoape, unde urmeaza sa-si gaseasca locul fardurile tale preferate. La fel ca pielea fetei, si pleoapele tale vor produce sebum, care, in cazul tenului gras, este, desigur, in exces. Un primer pentru ochi va asigura longevitatea machiajului, dar si intensificarea nuantei fardului, asa ca ai toate motivele sa il folosesti.

Primerele pentru buze

Roxana Minea: Primerele pentru buze au rolul de a hidrata si pregati suprafata buzelor pentru aplicarea rujului, de a intensifica nuanta, de a prelungi rezistenta machiajului buzelor si de a diminua aspectul liniilor fine. Buzele deshidratate isi pierd din volum, iar prin hidratarea acestora, vom avea un aspect mai plin si mai neted.                                      

Alte sfaturi utile despre primer

Nu doar tenul si buzele tale au nevoie de primer, ci si genele tale! Daca vrei sa te bucuri de un efect de gene alungite si mult mai bogate, nu uita ca inainte de mascara trebuie sa aplici un strat de primer pentru gene. Acesta va hidrata in profunzime genele, dandu-le un efect de ingrosare. Mai mult decat atat, primerul pentru gene le va stimula cresterea, asa ca nu ezita sa il incluzi in lista produselor tale cosmetice!

Distribuie

Alte articole

{{::article.Title}}
{{::article.Title}}

{{UI.LoadingMessage}}
[View|Representative_Attach_Not_Available]